Astfel, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, a polițiștilor criminaliști și a polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, au desfășurat o acțiune, pe raza orașului Negrești Oaș, vizând 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de camătă.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea confiscării 29.280 de lei, 1.750 de euro, telefoane mobile, cartele SIM precum și o macetă.
Față de doi bărbați, de 45, respectiv 51 de ani, ambii din Negrești Oaș, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.