La activităţile de astăzi, 18 octombrie, desfășurate in zonele aglomerate și în piețele din municipiul Satu Mare, alături de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și investigații criminale au participat polițiști locali, polițiști de frontiera, jandarmi,pompieri și reprezentanți ai Biroului Imigrări, D.S.V.S.A și Protecția consumatorilor.
S-a acționat în principal pentru informarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor însă, au fost situații în care au fost constate abateri, fiind aplicate opt sanctiuni pentru nepurtarea măștii în locurile pentru care legea prevede acest lucru . De asemenea au fost legitimate 87 de persoane și au fost verificate 9 societăți comerciale.
























Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




