Pentru desfăşurarea, în linişte, a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza) și Sfântului Ioan Botezătorul, polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică și pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale.
De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcaşurilor de cult și prevenirea evenimentelor rutiere negative.
Totodată, forțele de ordine vor acționa, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.
Recomandăm cetăţenilor care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil,conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile polițiștilor rutieri.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!