Potrivit meteorologilor, vremea va continuă să fie caldă pentru această perioadă până la finalul acestei săptâmâni, mai exact până joi, cu temepraturi ce pot ajunge chiar și până la 14-15 grade Celsiu. Începând de vineri, însă, temperaturile vor scădea, încadrându-se în normalul acestei perioade.
Transilvania:
Valorile termice din primele zile ale intervalului de prognoză vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, respectiv cu medii ale temperaturilor maxime de 11...12 grade și ale celor minime de 1...4 grade. Apoi, vremea se va răci brusc și semnificativ, astfel încât, între 12 și 21 februarie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților și se vor înregistra maxime diurne între -8 și 0 grade și minime nocturne între -15 și -10 grade, în medie regională, cu cele mai ridicate valori abia spre finalul celor două săptămâni. Ploi moderate cantitativ și pe arii mai extinse se vor semnala pe 8, 9 și 11 februarie, iar în restul intervalului de prognoză precipitațiile vor fi pe arii restrânse și, în general, slabe cantitativ.
Maramureș:
Vremea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale prognozei, când se vor înregistra temperaturi maxime de aproximativ 10 grade, în medie, iar cele minime se vor situa între 3 și 5 grade. Ulterior, ca urmare a unei răciri accentuate, în intervalul 12 - 21 februarie, mediile valorilor diurne vor fi negative, cuprinse între -8 și 0 grade, cu cele mai scăzute la finalul primei săptămâni de prognoză. În același interval, valorile termice minimie se vor situa între - 14 și -10 grade, caracterizând o vreme geroasă în cursul nopților și al dimineților. Între 8 și 12 februarie, vor fi ploi pe arii extinse, local însemnate cantitativ. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată, dar acestea vor fi în general slabe.




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




