pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Prefectul Radu Bud: Proprietarii care dețin teren pe traseul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare vor fi despăgubiți începând cu luna iulie

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prefectul Radu Bud a făcut demersuri pentru despăgubirea proprietarilorterenurilor expropriate pe traseul investiției ”Varianta de ocolire Satu Mare”, ceea ce însumează 541 de poziții.

Prefectul Radu Bud a avut o întrevedere, la finalul săptămânii trecute, la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu directorul general adjunct Gabriel Budescu, șeful Departamentului Exproprieri Terenuri din cadrul CNAIR Ion Cupanache și consilierul ministrului Transporturilor Felician Cerneștean, în cadrul căreia s-a stabilit termenul de efectuare a plății pentru proprietarii care dețin teren pe traseul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, respectiv în localitățile Satu Mare, Ardud și Botiz.

Până în prezent au fost efectuate lucrările topografice și urmează finalizarea  planurilor parcelare. La finalul întâlnirii s-a decis luna iulie a acestui an ca termen final de emitere a Hotărârii de Guvern în acest sens și trecerea la despăgubirea beneficiarilor. 

O altă decizie importantă pentru Satu Mare a fost aprobarea în cadrul ședinței Comisiei Tehnico - Economice (CTE) a CNAIR a variantei Drumului expres Varianta Ocolire Satu Mare – Oar – M49 Ungaria, ceea ce permite trecerea la pasul următor, respectiv realizarea proiectului tehnic (PT) până la finalul anului 2021.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii