au prezentat azi, în cadrul ședinţei Comisiei de Dialog Social, oportunitățile de investiții în județul Satu Mare, proiecte ale Consililului Județean Satu Mare aflate în derulare, respectiv perspectivele de dezvoltare și direcțiile de dezvoltare a municipiului Satu Mare în 2016.
Printre investiţiile prezentate de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, se numără cele realizate în infrastructura rutieră, anul trecut fiind reabilitați 174 de kilometri de drum, în timp ce în lucru sunt în acest moment 195 de kilometri de drum, iar pentru 2014 – 2020 se lucrează la depunerea de proiecte de finanţare pentru modernizarea a 80 de kilometri de drumuri. La acestea se mai adaugă şi drumurile naţionale reabilitate de către Guvernul României, prin diferite instituţii. În concluzie, din totalul drumurilor din judeţ – în lungime de 850 de kilometri – au fost reabilitaţi sau se află în lucru 516 kilometri până în prezent.
De asemenea, în acest an, în județul Satu Mare se vor investi peste 1.129.981.161 lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că au fost atrase în ultimii trei ani fonduri europene în cuantum de 78.156.909,56 euro. Au fost implementate și finalizate proiecte – din fonduri europene nerambursabile – în valoare de 24.483.138,62 euro. Ceea ce înseamnă 110.174.123,78 lei. În acest an au fost modernizaţi 58,65 kilometri de infrastructură rutieră, cu o valoare de 88.611.144 lei.
De asemenea, acesta a prezentat investițiile în sistemul sanitar, reabilitarea Secției de Pediatrie din Tăşnad, care are o capacitate de şase saloane – 25 de paturi. Unitatea mai este prevăzută cu sală de joacă, sală de terapie, cabinete medici, cabinet asistente, sală de tratamente, bucătărie dietetică, grupuri sanitare. Valoarea investiției este de 964.745,84 lei inclusiv TVA. A fost finalizată lucrarea de amenajare a accesului la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, valoarea investiției este de 475.398 lei, inclusiv TVA. De asemenea, s-a mai reabilitat infrastructura rutieră din curtea Spitalului Judeţean, în suprafaţă totală de 1.500 metri pătraţi, asigurând un număr de 88 locuri de parcare. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 864.289 lei, inclusiv TVA.
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a prezentat perspectivele de dezvoltare, respectiv direcțiile de dezvoltare a municipiului Satu Mare în 2016.
Astfel, au fost încheiate contracte de lucrări pentru următoarele obiective de investiții:
• Modernizare Drum Carei în valoare de 11.542.865,55 lei + TVA din care s-au executat lucrări în valoare de 1.389.372,42 lei + TVA
• Reparații capitale Pod Decebal în valoare de 7.700.666,19 lei + TVA
• Modernizare strada Depozitelor (secundară) în valoare de 1.121.873,52 lei + TVA
• Construire parcări în cartierele Micro 17, Carpați I și Carpați II – 23 locații din care pentru 17 locații s-au încheiat contracte de execuție în valoare totală de 3.958.607,75 lei + TVA
• LTE - Ansamblu de locuinţe pentru tineri şi credit ipotecar - Zona Poligonului în valoare de 2.331.888,16 lei + TVA , care este executat în proporție de 60%
• Extinderea iluminatului public în Municipiul Satu Mare în valoare totală de 1.186.000,00 lei + TVA din care s-au executat lucrările aferente cartierului Micro 16 în valoare de 392.852,84 lei + TVA
Locaţiile :
- str. Jean Louis Calderon din Micro 17 – modernizare și extindere,
- str. Vlad Țepes,
- str. Dima din Micro 17– modernizare și extindere,
- str. Crisului din Micro 17– modernizare și extindere,
- str. Râtu Mare,
- zona Piața Agroalimentară Someș,
- P-ta Soarelui (cvartalul blocurilor UU4,UU6,UU8,UU10),
- Aleea Proiectantului din Micro 16,
- Aleea Clăbucet,
- str. Jocului din Micro 17 - modernizare și extindere,
- str. Belșugului din Micro 17– modernizare și extindere,
- str. Brașov din Micro 17– modernizare și extindere,
- parcarea situată între Aleea Tisa și Aleea Mureșului,
- str. Jubileului din Micro 17 între str. Brașov și bulevardul Independenței,
- str. Ganea din Carpați II – modernizare,
- intrarea secundară în curtea Colegiului Național Doamna Stanca,
- Parohia Reformata Cartier Somes - iluminat arhitectural,
- Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena – Cap Pod Golescu - iluminat arhitectural,
- Biserica Sfantu Gheorghe - iluminat arhitectural,
- Parcări Micro 16:
• Str.Iasomiei incinta bl.J1; J13,
• B-dul Muncii bl.H52; H62,
• Str.Capricornului,
• Aleea Mușețel bl.H46; H50,
• Str. Brândușa; str.Măcieșului incinta bl.G25 – G35,
• Str. Sănătății; str.Astronauților; b-dul Muncii incinta blocurilor A11-A19; K2-K12,
• B-dul Sănătății, str. Proiectantului bl. S1-S4,
• Str. Astronauților; str.Aurora; b-dul Muncii incinta blocurilor E11 – E17,
• Str.Zenit bl.Z2 – Z7.
• Realizare copertina si amenajare exterioara in Piata Somes din municipiul Satu Mare în valoare totală de 480.694,26 lei + TVA
• Lucrari de modernizare la piata de alimente Carpati I din municipiul Satu Mare în valoare totală de 232.199,70 lei + TVA
Sunt în curs de licitație următoarele obiective de investiții:
• Reabilitare Clădire Corp C5 Învăţământ Primar Liceul Teoretic German- Johann Ettinger
• Reabilitare, compartimentare si modernizare bloc de locuinte sociale situat pe str.Ostrovului Bloc C nr.18 din municipiul Satu Mare
• Modernizare strada Diana
• Modernizare strada Digului
• Modernizare străzi zona Curtuiuș
Sunt în curs de elaborare următoarele proiecte:
• Modernizare parcări în cartierele Micro 17, Carpați I și Carpați II – 30 locații
• Amenajare sală de sport Colegiul Naţional "Kolcsey Ferenc"
• Reabilitare clădire situată pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 15 ( gradinita cu program prelungit nr.29 si cresa Punguta cu doi bani)
• Locuinţe sociale în zona de Sud a Municipiului Satu Mare
• Modernizarea iluminatului public in zona centrala a municipiului Satu Mare
• Extinderea iluminatului public din cartierele Micro 17, Carpati 1 si Carpati 2
• Extindere iluminat public pe strada Siretului
• Trecere la nivel km 786 + 706 Calea Traian - Strada Cimitirului
S-au elaborat următoarele proiecte:
• Reabilitare clădiri pentru Centrul de Invatamant Profesional in sistem dual - Colegiul Tehnic Unio - Traian Vuia Satu Mare
• Reabilitare clădire situată pe strada Mircea Eliade, nr 3 (scoala gimnaziala Mircea Eliade)
• Reabilitare clădire situată pe Aleea Postavaru, nr.3 (scoala gimnaziala Octavian Goga)
• Reabilitare clădire internat situată pe strada Ceahlăului nr.1 (Liceul cu program sportiv)
• Reabilitare clădire situată pe strada Ion Vidu, nr. 51-53 (scoala gimnaziala Lucian Blaga)
• Reabilitare clădire situată pe Aleea Postăvaru nr.1 (Grădiniţa cu Program Prelungit nr.11)
• Reabilitarea clădirilor situate pe B-dul. Vasile Lucaciu nr.15,B-dul. Vasile Lucaciu nr.29, Calea Traian nr.16 (Grădiniţa cu Program Prelungit "Guliver")
• Reabilitare cladire Gradinita cu Program Prelungit Nr.7 situata pe strada 1 Decembrie 1918 nr.7
• Reabilitarea și modernizarea stadionului Olimpia din Municipiul Satu Mare
• Extindere iluminat public pe strada Stupului si strada Spicului
Se dorește inițierea următoarelor proceduri de achiziție:
• Studiu de fezabilitate pentru Sală de popice
• Studiu de fezabilitate pentru Sală polivalentă
• Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot
• Studiu de fezabilitate pentru Reabilitarea clădirii Filarmonicii "Dinu Lipatti" din municipiul Satu Mare
• Studiu de fezabilitate pentru Amenajarea traseelor de biciclete pe teritoriul municipiului Satu Mare
• Studiu de fezabilitate pentru Amenajarea de spatii verzi din cartierul Micro 17 - reamenajarea parcului de pe strada Ion Vidu, amenajarea parcului de pe strada Ostrovului, amenajarea zonei inundabile a raului Somes in dreptul cartierului Micro 17
• Studiu de fezabilitate pentru Uzina de joaca - Amenajare spatii de recreere si petrecerea timpului liber
• Studiu de fezabilitate pentru Zonă de agrement Cubic
• Studiu de fezabilitate pentru Reabilitare clădire str. Petofi nr. 47
• Studiu de fezabilitate pentru Reabilitări faţade din Centrul vechi
• Studiu de fezabilitate pentru Parcare subterana in P-ta Libertatii
• Studiu de fezabilitate pentru LTE pentru locuinte sociale in zona de Sud a municipiului Satu Mare
• PUZ centru istoric al municipiului Satu Mare
• PUZ Zona Bercu Rosu
• PUZ privind schimbarea de functiune din locuire in institutii si servicii pentru edificarea unei institutii de invatamant prescolari si activitati conexe - strada Randunelelor nr.1
• Plan de mobilitate urbană a Municipiului Satu Mare
• Studiu de fezabilitate pentru Îmbunătățirea calității mediului și a serviciilor urbane în zona periferică str. Alecu Russo
• Studiu de fezabilitate pentru Creșterea calității vieții în zona de vest a municipiului Satu Mare prin modernizarea străzilor de pământ
• Studiu de fezabilitate pentru Facilitatea accesarii Drumului Careiului prin modernizarea străzilor de pământ adiacente
• Studiu de fezabilitate pentru Facilitatea accesarii B-dului Unirii prin modernizarea străzilor de pământ adiacente
• Proiectare și execuție Pista pentru biciclişti str. Bariţiu - str. Gorunului - DJ194A
• Lucrari de modernizare la Piata de alimente Nr.2 din municipiul Satu Mare
• Proiectare faza PT pentru Pod peste râul Someș - Amplasament str. Ștrandului