În urma acestora, au rezultat 237 persoane rănite ușor, 81 persoane rănite grav și 30 persoane decedate.
În vederea diminuării numărului de accidente rutiere, polițiștii rutieri au organizat 124 de acțiuni preventive.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, au fost constatate 179 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au fost aplicate 36.064 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 3.970 de permise de conducere, polițiștii acordând o atenție deosebită principalelor cauze generatoare, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză 11.851 de sancțiuni, din care 2.284 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/oră, 1.153 de abateri săvârșite de către pietoni, 302 sancțiuni pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 397 de depășiri neregulamentare.
În anul 2021, polițiștii criminalişti au efectuat aproximativ 1.800 de deplasări la fața locului și au participat la 179 de activități privind reconstituiri, recunoaşteri din grup şi percheziţii.
Procentul numărului de cauze cu urme papilare soluționate prin intermediul sistemului AFIS, din totalul celor examinate, este similar cu cel din anul precedent, respectiv aproximativ 51%.