pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

170 de șoferi sancționați de polițiștii rutieri, în ultimele 24 de ore

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, ieri, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 170 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 170 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 45 000 de lei.

 

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto și au retras un certificat de înmatriculare.

 

Astfel, 11 conducători auto, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, au  condus autoturismele cu viteze cuprinse între 103-159 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50, 70, respectiv 90 km/h.

 

Un conducător auto, de 46 de ani, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, continuându-și deplasarea.   

 

Un conducător auto, de 22 de ani, din Satu Mare, a efectuat o manevră de depășire pe un tronson de drum unde depășirea este interzisă.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii