pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Triplă semnificaţie a zilei de 9 mai: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial 

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial - Ziua Victoriei.

În municipiul Satu Mare, manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român de pe B-dul Vasile Lucaciu, după următorul program:

  • Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă;
  • Intonarea Imnului național al României;
  • Slujbă religioasă;
  • Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;
  • Moment artistic;   
  • Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia “Ostașului Român”; 
  • Defilarea detașamentului de onoare;
  • Încheierea activității;

Ziua Uniunii Europene marchează declarația istorică de la 9 mai 1950, făcută de ministrul francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României prin proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877 și  Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945.

 

9 mai – Ziua Independenței de Stat a României

Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane.

În 1877, la această dată, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.

A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou şi votată de către Camerele reunite, după care a fost promulgată de către domnitorulCarol I şi publicată în Monitorul Oficial.

După făurirea statului naţional român, în 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, statul român a trecut la înfăptuirea unei serii de reforme pentru modernizării ţării care au constituit temelia proclamării şi, ulterior, a cuceririi independenţei de stat.

România continua să fie vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

Războiul ruso-turc, izbucnit în aprilie 1877, a constituit ocazia ideală pentru ca România să-şi câştige independenţa, iar implicarea ţării, oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a decis soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor.

Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu spunea: ‘Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa’.

A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, de Camerele reunite, după care domnitorul Carol I a acceptat-o proclamând Independenţa de Stat a României.

Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul Armatei.

 

9 Mai – Ziua Victoriei în cel de-al doilea Război Mondial

Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. 

După cotropirea Poloniei, în 1939, liderul nazist Adolf Hitler ordonase pregătirea într-un timp cât mai scurt a unei ample campanii în vest, iar pentru a-şi crea condiţii favorabile în vederea acţiunilor militare acesta a hotărât să ocupe Danemarca şi Norvegia.

Prin cucerirea Danemarcei şi a Norvegiei, Germania îşi asigura baze bune pentru submarine şi aviaţie şi condiţii favorabile pentru transportul minereului de fier din Suedia, materie primă vitală pentru industria ei de război.

Pentru ocuparea celor două ţări, comandamentul german a destinat şapte divizii de infanterie, un regiment blindat şi câteva batalioane independente, cărora li se adăugau 1.300 de avioane, constituite în Flota 5 aeriană, precum şi forţe ale flotei maritime militare, potrivit lucrării ”Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial” (Editura Politică, Bucureşti, 1971).

În 9 mai se împlinesc 77 de ani de la încheierea celui de al Al Doilea Război Mondial.

La București, la parada militară și defilarea muncitorilor, dedicat zilei de 9 Mai 1945 – Ziua Victoriei, au luat parte: dr. Petru Groza, Președintele Consiliului de Miniștri, Ivan Zaharovici Susaikov, general-colonel al armatei sovietice, Majestatea Sa, Regele Mihai I, Gheorghe Gheorghiu Dej, ministrul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice, membrii ai guvernului, precum și reprezentanți ai Națiunilor Unite.

 

9 Mai – Ziua Europei

Un fragment din textul propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene din ziua de astăzi este următorul: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie”.

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre.

În 2022, această dată marchează și finalul Conferinței privind viitorul Europei, potrivit Parlamentului European.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii