Astfel, în perioada 4-10 mai a.c., în cadrul acțiunii naționale ”Drugs & Alcohol“, polițiștii rutieri sătmăreni au acţionat pe principalele artere din județ, cu scopul de a reduce riscul rutier, a preveni evenimentele rutiere și a combate conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 13 infracțiuni
Astfel, la data de 10 mai, în jurul orelor 15:30, polițiștii rutieri au identificat, în trafic, în municipiul Satu Mare, unbărbat, de 32 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu testul rapid Drugs, rezultatul fiind pozitiv la substanțe THC. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
12 conducători auto au fost identificați, în trafic, după ce au consumat băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, au rezultat valori cuprinse între 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Totodată, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.000 lei și au luat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 37 de conducători auto.
Astfel, 37 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 27 și 71 de ani, au fost identificați în trafic, la volanul autoturismelor după ce au consumat băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, au rezultat valori cuprinse între 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.