Joi, 26 mai, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de către un tânăr, de 25 ani, din localitatea Vezendiu cu privire la faptul că un bărbat, de 36 ani, din Tășnad, a pătruns în curtea imobilului unde domiciliază cel dintâi împreună cu mama sa, încălcând astfel un ordin de protecție.
Totodată, bărbatul i-ar fi agresat fizic atât pe tânăr, cât și pe mama acestuia și i-ar fi amenințat.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate de confirmă.
Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru de 24 de ore, acesta fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări față de bărbatul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, lovirea sau alte violențe și amenințare.