pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

A plouat cu amenzi. Peste 150 de șoferi sancționați de polițiștii rutieri, în ultimele 24 de ore

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 155 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 155 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 54.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto.
Astfel, 6 conducători auto, cu vârste cuprinse între 29 și 52 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 101-145 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, respectiv 100 km/h.
Un conducător auto a fost depistat în trafic în timp ce efectua manevra de depășire pe un sector de drum unde depășirea este interzisă.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii