În cursul zilei de sâmbătă, 3 august, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Satu Mare, împreună cu lucrători ai Sectoarelor Poliției de Frontieră Carei și Berveni, precum și în cooperare cu polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești s-a declanșat o amplă acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au identificat în trafic un autovehicul înmatriculat în Slovacia, la volanul căruia se afla un bărbat, de 43 de ani, cetățean leton. În urma efectuării unui control asupra autovehiculului, polițiștii au identificat 20 de bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toți cetățeni din Bangladesh, care nu aveau asupra lor acte de identitate. Drept urmare, șoferul leton, împreună cu grupul format din 20 de cetățeni din Bangladesh au fost conduși la sediul STPF Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au depistat, pe direcția localității Berveni, alți 20 de cetățeni de origine afro-asiatică, îndreptându-se pe jos, spre frontiera cu Ungaria, iar pe sensul de ieșire din Romania, la PTF Urziceni, o autoutilitară înmatriculată în Slovacia, condusă tot de către un cetățean leton, în vârstă de 42 de ani. În urma investigațiilor efectuate în cauză, polițiștii de frontieră au stabilit că şoferul microbuzului care s-a prezentat în Urziceni a transportat cel de-al doilea grup până în apropierea frontierei cu Ungaria, iar ulterior urma să treacă prin punct pentru a-i aștepta în Ungaria. Și în acestă situație, atât acesta, cât și grupul format din 20 de cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 11 și 47 de ani (10 adulți și 10 minori), au fost conduși la sediul STPF Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, dintre migranti, trei sunt solicitanți ai statutului de azilant în România, iar restul (în afară de minori) au avize de muncă în țara noastră. Cu toții au declarat că intenționau să ajungă în Italia.
În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cei 40 de cetățeni străini, și de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni letoni. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să dispună asupra lor măsurile legale.
Pe timpul acțiunii, polițiștii de frontiră sătmăreni au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean - General de Brigadă ,,Ioniță Borșan” - Satu Mare.