În această noapte, în jurul orelor 00.15, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe raza localității Negrești-Oaș, posibil cu victimă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Bixad, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe strada Ion Creangă din localitate, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, care era acoperit cu zăpadă și s-ar fi răsturnat în șanțul aflat la marginea părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.