pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Trei profesoare sătmărence surprinse de cutremurul din Turcia au ajuns în siguranță acasă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Erika Czumbil, Rebekka Irime și Holzli Iulia se aflau în orașul Adana în momentul cutremurului, reprezentând țara noastră în cadrul unui proiect  educațional, ”Waterguards- Erasmus”. 

”Acasă! Suntem acasă!” - au fost primele lor cuvinte după ce salvatorii sătmăreni le-au coborât din mașină. 

”Hotelul nostru a rămas ca prin minune în picioare. Când a început totul nu credeam că ne vom mai întoarce de acolo”, a povestit prof. Iulia Holzli.

Una dintre aeronavele Forțelor Aeriene Române, care a transportat echipa de salvatori RO-USAR, le-a îmbarcat pe cele trei profesoare la întoarcere, aterizând în siguranță aseară, pe aeroportul Otopeni.  

Pompierii bucureșteni le-au dus mai departe, oprindu-se la colegii din Brașov, care le-au condus până în localitatea Nădășel, de unde profesoarele au fost preluate de către pompierii sătmăreni.

”O comunicare impecabilă, o politețe desăvârșită, ne-am simțit realmente în mâinile unor salvatori! Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a ne aduce într-un timp atât de scurt din nou acasă” 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare mulțumește tuturor colegilor la nivel țară, care au făcut o punte de salvare pentru cele trei profesoare sătmărence.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii