Vineri, 11 august, este zi de salariu pentru profesorii și ceilalți angajați din sistemul de Învățământ.
Salariile aferente lunii iulie vin cu trei zile mai devreme, după ce data a fost modificată de un ordin publicat în Monitorul Oficial.
Este vorba despre ordinul ministrului Finanțelor nr. 2.241 din 21 iulie 2023. Măsura a fost luată în contextul în care data de luni, 14 august, este zi liberă legală, punte cu marți, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), și aceasta zi liberă legală.
Ziua de 14 august trebuie recuperată până pe 31 august, potrivit Hotărârii de Guvern (HG) care a stabilit zilele libere din anul 2023.
Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.
„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie.
Conform Ordonanței de urgență nr. 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.
De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.