pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Se lucrează la sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someș din Odoreu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Secțiunea este amplasată pe râul Someș în localitatea Odoreu, deșeurile plutitoare urmând a fi colectate de pe suprafața apei cu ajutorul unor pontoane plutitoare.

Investiția face parte dintr-un demers amplu, prin care Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa vizează amplasarea a patru sisteme de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râuri, care constituie proiecte pilot și vor fi realizate în două etape. 

În momentul actual sunt realizate lucrările la cele două secțiuni din prima etapă, pe Someș, în localitatea Odoreu, județul Satu Mare și pe Someșul Mare, la Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Valoarea totală a investiției sistemelor realizate în prima etapă este de 4.683.042 lei. 

Sistemul de intervenție este alcătuit din: 

  • drum de acces din piatră spartă și balast;
  • platformă din piatră spartă;
  • două cuve pentru stocarea plutitorilor până la îndepărtarea acestora cu ajutorul utilajelor, în lungime de 25 metri și lățime de 10 metri;
  • ponton plutitor și sistem de ancorare;
  • container, cu capacitatea de 24mc pentru depozitarea deșeurilor plutitoare;
  • buldoexcavator cu graifer. 

Etapa a doua vizează secțiunile situate pe râul Lăpuș, în zona satului Mocira, comuna Recea, județul Maramureș și pe râul Someșul Mare, în localitatea Mica, județul Cluj. 

Implementarea la nivel bazinal a unor astfel de secțiuni de intervenție va aduce beneficii atât pentru factorii de mediu, cât și pentru dezvoltarea socio-economică a zonelor vizate.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii