pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Plan de măsuri și acțiuni pentru atenuarea efectelor caniculei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Azi a fost aprobat Planul judeţean de măsuri şi acţiuni pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei şi a secetei prelungite.
În acest sens, subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamás s-a întâlnit cu directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, Gabriela Opriş şi coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, dr. Adriana Moldovan.
În cadrul întâlnirii au fost reiterate măsurile care trebuie luate în caz de caniculă. În situaţia unei avertizări meterologice pentru temperaturi extreme (caniculă) se va avea în vedere activarea comitetelor de coordonare a intervenţiei rapide în cazul declanşării perioadelor de caniculă de la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică şi actualizarea Planului de măsuri. Astfel, se va actualiza lista persoanelor expuse la risc de agravare a stării de sănătate din cauza influenţei temperaturilor extreme, din mediul urban, dar în special din mediul rural (bolnavi cronici, gravide cu risc, vârstnici cu nevoi speciale, copii cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă etc.), în colaborare cu medicii de familie, se va activa Planul de intervenţie al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, în perioadele de caniculă, cu stabilirea persoanelor responsabile, suplimentarea personalului şi a numărului de ambulanţe.
Pentru perioadele de avertizare de cod portocaliu şi roşu, vor fi stabilite locurile de amplasare a punctelor de distribuire a apei potabile.
Reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Unităţii de Primiri Urgenţe li s-a solicitat să colaboreze eficient şi rapid, în conformitate cu planul existent, astfel încât să poată fi evitate situaţiile tragice. De asemenea, le-a fost reamintit să colaboreze în vederea operativităţii în perioadele caniculare ce urmează, cu toate instituţiile şi serviciile angrenate în aceste activităţi.
În zilele caniculare, subprefectul Altfatter Tamás a declarat că autorităţile publice locale vor fi anunţate să ofere apă populaţiei, iar către Protopopiate se va transmite o solicitare de a ţine lăcaşele de cult deschise pe timpul zilei.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii