De asemenea au fost realizate 920 inspecţii neplanificate, dintre care 22 în domeniul biodiversităţii şi 898 în domeniul controlului poluării. Cele mai multe inspecţii neplanificate au fost realizate la punctele de trecere a frontierei, la nivelul județului fiind stabilite trei puncte de trecere a frontierei pentru deșeuri și produse second-hand: Petea – rutier cu UE, Halmeu – rutier și feroviar cu Ucraina (peste 500 inspecții la toate aceste puncte) precum și inspecții dispuse de către Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu (146) şi au vizat în principal conformarea unor operatori economici la prevederile legale în domeniul protecţiei mediului.
Au fost efectuate 90 de inspecții pentru soluționarea petițiilor, cele mai multe probleme ridicate de către cetățenii județului fiind în domeniul gestionării deșeurilor, a evacuării necorespunzătoare a apelor uzate, stări generale de disconfort ș.a.
Urmare a inspecțiilor desfăşurate în anul 2023 au fost constatate neconformităţi pentru care s-au impus măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 205 sancțiuni contravenţionale principale dintre care 103 de tip „Avertisment” şi 102 de amenzi, în valoare de 1.205.400 lei, precum şi două sancţiuni complementare, de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și readucerea la starea inițială a terenului. S-au transmis organelor competente de cercetare penală șase sesizari privind încălcări ale legislației din domeniul protecției mediului.
Principalele neconformități constatate şi sancţionate contravenţional au fost săvârşite:
-
în domeniul deşeurilor (lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, completarea necorespunzatoare a acestor evidenţe, lipsa documentelor aferente transporturilor de deşeuri, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, încălcari ale prevederilor legale privind deşeurile de ulei uzat, acumulatori uzaţi, anvelope uzate, necolectarea selectivă a deşeurilor, neasigurarea raportării de către unii operatori a datelor, documentelor ce privesc deşeurile conform cerințelor legale, colectarea deşeurilor nepericuloase-periculoase cu nerespectarea cadrului legal) a fost derulată o acțiune pentru identificarea unor persoane care incinerau deșeuri din dezmembrări auto. S-a înaintat plângere penală împotriva persoanelor vinovate;
-
în domeniul salubrizării localităților s-au constatat unele neajunsuri, legate de colectarea selectivă, care se desfășoară cu eficiență redusă la unele UAT-uri. Deși toate UAT-urile din județ aveau încheiate contracte cu operatori de salubritate, s-au mai identificat abandonări locale de deșeuri, lucru de neînțeles;
-
în domeniul reglementării din punct de vedere al protectiei mediului (lipsa autorizației de mediu, nedepunerea la termen a completărilor necesare în procedura de reglementare) au fost înregistrate mai puține cazuri, rezultând o creștere a disciplinei operatorilor în acest domeniu;
-
au fost identificate și neconformităţi în domeniul exploatării agregatelor minerale (cariere, balastiere), constând în lipsa autorizațiilor de mediu sau nerespectarea acestora. Acest fenomen este întâlnit de la an la an, fără să se poate spune că a luat amploare. Au fost realizate informări la momentele respective;
-
la obiectivele care fac obiectul Directivei privind emisiile industriale s-a constatat un grad ridicat de conformare la BAT-uri, nefiind înregistrate probleme deosebite;
-
în ceea ce privesc acțiunile desfășurate la operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr de 53 acțiuni de inspecție și control la stațiile de distribuție a carburanților (inclusiv GPL) și operatori care transportă marfuri periculoase. Au fost identificate ca neconformități, în principal, lipsa actelor de reglementare și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Au fost aplicate amenzi contravenționale la 13 agenți economici în valoare totală de 297.500 lei și au fost impuse măsuri pentru conformare la prevederile legale de mediu;
-
la inspecţiile efectuate în ariile protejate din judeţ, acolo unde au fost constatate neconformități s-au impus măsuri de remediere și au fost aplicate prevederile legale, după caz;
-
au mai fost constatate încălcări ale legislaţiei privind prevederi din domeniile protecţiei atmosferei, a spațiilor verzi, de amploare mai redusă, a protecţiei apelor. Pentru fiecare caz în parte au fost impuse măsuri concrete, inclusiv de natură coercitivă;
O particularitate a judeţului o reprezintă caracterul transfrontalier, fiind învecinați cu un stat UE (Ungaria) având ca punct desemnat pentru transferul de deșeuri PTF Petea - rutier, și cu unul nonUE - UCRAINA, având ca puncte desemnate pentru transferul de deșeuri PTF Halmeu rutier și PTF Halmeu feroviar; ca urmare a celor peste 500 de verificări, au fost identificate un număr de 17 transporturi ilegale, care conțineau deșeuri fără a deține documentele prevăzute de Regulamentul 1013 al UE, precum și produse second hand, nesortate, cu un grad ridicat de uzură, sau deșeuri diverse.
Alte acțiuni organizate și desfășurate la nivelul anului 2023 de către Comisariatul Județean Satu Mare:
- Pe parcursul anului au avut loc întâlniri cu fermierii și autoritățile administrației publice locale în scopul creșterii eficienței acțiunilor de prevenire, în ceea ce privește condiții agricole și de mediu referitoare la interdicția de a nu arde miriștile și vegetația uscată de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, a terenurilor situate în Siturile Natura 2000, precum și protejarea mediului împotriva poluării și prevenirii incendiilor;
- În anul 2023, Comisarii Gărzii Naționale de Mediu - CJ Satu Mare au participat în cadrul unor proiecteeducaționale, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Gherța Mică, Colegiul Național ”Doamna Stanca” Satu Mare și tinerele vlăstare din cadrul gradiniței Guliver din municipiul Satu Mare.