Bărbat (33 ani) din Crucișor prins drogat la volan

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În data de 1 iunie, în jurul orei 01.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului, au depistat un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Crucișor, care se afla la volanul unui autoturism.

În urma testării, cu aparatele etilotest și drugtest, ar fi indicat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și totodată au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii