Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33...36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Începând cu 17 iulie, județul Satu Mare intră sub COD PORTOCALIU de caniculă.
Interval de valabilitate: 17 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei
În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista.
Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Notă: În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.