pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Permis necorespunzător categoriei, descoperit la Urziceni

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean maghiar, deoarece la ieșirea din țară a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul pe care-l conducea. 

Azi, 31 august a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat un cetățean maghiar în vârstă de 58 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din autoturism și remorcă, ambele înmatriculate în Ungaria.
Cu ocazia verificării documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că persoana aflată la volan nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce acest mijloc de transport.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii