pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii au stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului cu șapte victime din Rătești

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Accident rutier în localitatea Rătești între două autoturisme cu  7 persoane implicate (4 adulți și 3 copii).

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 15.55, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Rătești și Beltiug.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 46 de ani, din Satu Mare, ar fi efectuat manevra de depășire a autoturismului aflat în fața sa, care s-ar fi aflat angajat în efectuarea unui viraj spre stânga.

Din producerea evenimentului a rezultat rănirea unei minore de 8 ani, pasageră în primul autoturism.

Bărbatul de 46 de ani și celălalt conducător auto, de 44 de ani, din comuna Socond, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii