Consiliul Județean crește siguranța traficului pe drumurile județene.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat în această dimineață contractul de finanțare pentru proiectul de iluminare a trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe întreaga rețea de drumuri județene.
„Este un proiect în premieră și ne-am propus să îl implementăm pentru o mai bună vizibilitate a trecerilor de pietoni și reducerea riscului de accidente rutiere. Se vor monta stâlpi de iluminat în dreptul a 316 treceri de pietoni, iar pentru un cost redus de funcționare vor fi folosite corpuri de iluminat cu LED”, a declarat Pataki Csaba.