Conducători auto cercetați pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.
La data de 22 octombrie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Rodnei din municipiul Satu Mare, au oprit pentru control în traficul rutier un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de către un bărbat de 38 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține categoria corespunzătoare a permisului de conducere, necesară conducerii ansamblului de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 22 octombrie, în jurul orei 22.30 polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean 194C, în localitatea Dara, au oprit pentru control în traficul rutier un autoturism, condus de către un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.