pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea pasarelei pietonale și velo supraterane din intersecția Crinul

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Joi, 21 noiembrie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat câteva informații referitoare la proiectul ,,Pasarela pietonală și velo intersecția Crinul”. 

La jumătatea lunii octombrie a fost semnat contractul de finanțare al acestui proiect în valoare totală de peste 74,85 milioane lei. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.

Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de carbon prin îmbunătățirea mobilității urbane, a mediului urban și cresterea calității vieții în municipiul Satu Mare. În ceea ce privește obiectivele specifice, acestea sunt construirea pasajului pietonal și velo suprateran în intersecția Crinul și modernizarea traseului velo Podul Golescu.

Pentru modernizarea pistei de biciclete existente și construirea pasajului suprateran se propun mai multe soluții, respectiv pasajul suprateran, prin realizarea unei compoziții de platforme concentrice. Acestea vizează pietonii și cicliștii și sunt conectate cu spațiul public median propus, unde pot avea acces cicliștii ce vor să tranziteze zona. Platforma va fi dotată cu lifturi ce deservesc accesul și tranzitul persoanelor cu dizabilități, din toate punctele orientative ale intersecției.

În prezent, distribuirea ineficientă a fluxului pietonal și amplasarea trecerilor de pietoni, determină blocarea constantă a traficului auto, scăzând gradul de securitate al pietonilor al biciclistilor. Fluxul intens al traficului face ca zona să fie una cu parametri ridicați de poluare. Astfel, prin proiect se vor insera spații verzi cu vegetație adaptată pentru oxigenare. 

Se va efectua un sistem de iluminat al pasajului cu tehnologii noi și eficiente energetic, cu sisteme de iluminat alimentate cu panouri solare. De asemenea, este cuprinsă în proiect inclusiv modernizarea, extinderea și eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public aferent zonei cu sisteme de iluminat cu panouri led.

Pistele de biciclete se vor moderniza pe o lungime de aproximativ 1200 m de la pasajul suprateran de la intersecția străzilor Careiului și Bulevardul Lalelei și acesta din urmă cu strada Bujorului, pe de o parte și alta a Bulevardului Lalelei (inclusiv pod Golescu).

Termenul de finalizare al proiectului este luna decembrie 2027. 

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii