UPDATE Un bărbat a decedat în accidentul din Drăgușeni

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În jurul orei 15:30, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în localitatea Drăgușeni.

În accidentul rutier au fost implicate un tractor în care se aflau trei persoane și  un camion în care se afla doar conducătorul auto. 

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de Lucru Turț și Detașamentul de pompieri Satu Mare (o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de primă intervenție și comandă,  o ambulanță SMURD EPA  și o ambulanță SAJ.

În urma impactului, tractorul a părăsit partea carosabilă iar o persoană a rămas încarcerată.

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, au intervenit pentru descarcerarea victimei. 

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost predat echipajului medical prezent la locul evenimentului, care din nefericire a constatat decesul acestuia.

O altă victimă, un bărbat de aproximativ 45 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ,  și ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru investigații medicale de specialitate.

Conducătorul camionului nu a necesitat îngrijiri medicale. 

Concomitent cu misiunea de descarcerare pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii