”Luând în considerare situaţia economică a comunei şi nivelul veniturilor locale, faţă de anul 2016 am propus o serie de modificări, în principal în sensul reducerii unor nivele ale impozitelor şi taxelor aplicate în anul 2016, după cum urmează :
- Reducerea cu 20 % şi stabilirea la nivelul minim prevăzut de lege a impozitului pe teren şi a taxei pe teren;
- Reducerea cu o treime, de la 15 la 10 lei a taxei pentru avizarea certificatului de urbanism;
- Creşterea de la 8 lei la 15 lei a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări;
- Reducerea cu 20 % , la 10 lei, a taxei pentru eliberarea autorizației privind lucrările de racorduri și branșamente;
- Reducerea cu aprox. 25 %, la 15 lei a taxei pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare;
- Reducerea semnificativă a taxei pentru eliberarea atestatului de producător, de la 70 lei la 30 lei, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol de la 35 lei la 15 lei;
- Reducerea taxelor de afişaj, la 20 lei/mp sau fracţiune de mp, în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economic, respectiv în cazul oricărui altui panou, afișaj sau oricărei altei structuri de afișaj pentru reclamă și publicitate;
- Reducerea la 0 lei a impozitului pe spectacole;
- Stabilirea unei majorări de 200 % în cazul terenurilor agricole necultivate cel puţin 2 ani consecutivi”, este ”Proiectul de hotărâre al impozitelor şi taxelor locale pe anul 2017”, este propunerea prezentată de Iuliu Ilyes pe pagina sa de Facebook.




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




