În data de 04.02.2017, la ora 14.40, polițiștii rutieri sătmăreni, au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe b-dul Lucian Blaga din Satu Mare.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un sătmărean de 49 de ani, conducând un autoturism, la intersecția străzii Dorobanților cu bulevardul Lucian Blaga, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului “Oprire”, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 67 ani, din Satu Mare.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri aflați în autoturismul care circula pe drumul prioritar, respectiv un bărbat de 68 ani, din comuna Homoroade și o femeie de 61 de ani, din Satu Mare.
Cei doi conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.