Sindicalitii de la Europol Satu Mare organizează mâine, începând cu ora 10:00, o acţiune de protest în faţa sediului Poliţiei Municipale de pe str. Gheorghe Doja.
Sunt aşteptaţi să participe zeci de poliţişti care să transmită un mesaj unitar conducerii ministerului de la Bucureşti.
La ultima întâlnire de la Bucureşti, sindicaliştii din Poliţie au ieşit nemulţumiţi de la întâlnirea cu ministrul de Interne, Carmen Dan, care le-a promis o mărire de salariu între 100 şi 300 de lei, din luna aprilie. Sindicaliştii cer ca salariul să le fie calculat la nivelul actual al salariului minim, nu la cel din 2009.