pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 lei, în trafic

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Poliţiştii sătmăreni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului.
În perioada 16-18 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice.
Pentru neregulile depistate în trafic poliţiştii au aplicat 237 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 44.000 de lei.
Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere pentru abateri ca: neacordare de prioritate vehicule, depăşirea vitezei legale, consum de alcool la volan şi efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire.
De asemenea, poliţiştii au întocmit trei dosare penale pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Astfel, la data de 16.06.2017, la ora 07.45 politiştii Secţiei Rurale Petreşti, executând controlul traficului rutier pe raza comunei Sanislău, au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 196 C. La volan a fost identificat un bărbat, de 38 ani, din Sanislău, pentru care, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Susnumitul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În data de 16.06.2017, la ora 11.00, poliţiştii Secţiei Rurale Gherţa Mică au depistat în trafic, în localitatea Cămârzana, o conducătoare auto, de 39 de ani, din localitate, la volanul unui autoturism pe care nu erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare. Verificările ulterioare au relevat faptul că autoturismul în cauză nu este înmatriculat, motiv pentru care conducătoarei auto i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Poliţiştii Biroului Rutier Carei, au identificat în localitatea Ghenci, în data de 18.06.2017, în jurul orei 00.20, un bărbat de 42 de ani din Căuaş, care s-a urcat la volanul unui autoturism, deşi înainte consumase băuturi alcoolice. La testarea alcoolscop s-a stabilit faptul că cel de la volan avea o concentraţie alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul municipal Carei, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în cadrul dosarului penal constituit în acest scop.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii