pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Peste 2.400 de țigarete fără documente legale, ridicate de polițiști

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
În urma unei acțiuni desfășurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug, pentru combaterea comerțului ilicit cu țigarete sau alte produse accizabile, au fost descoperite 2.440 de țigarete susceptibile a proveni din contrabadă.
În data 30 iulie a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii au oprit în trafic pe raza localității Mădăras, un autoturism condus de o femeie de 56 ani, din Satu Mare.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au decoperit 122 de pachete de țigări, ce nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Ucraina.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii