De asemenea, în total, valoarea plăților efectuate de OJFIR Satu Mare este de 22 milioane euro. Numărul contractelor încheiate este de 292, în valoare de 15.164.929 euro.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, în anul 2017, plăți în valoare totală de 1,75 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Din totalul plăților efectuate, 1,56 miliarde de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar restul de 164 de milioane de euro reprezintă contribuția bugetului de stat.
Suma reprezintă atât plățile aferente proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020, cât și valoarea plăților compensatorii pentru măsurile de mediu și climă, măsuri delegate Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) spre implementare.
La nivelul judetului Satu Mare, pentru anul 2017, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 se ridică la 14,59 milioane euro
De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală în 2015, AFIR a primit solicitări de finanțare în valoare de peste 6,8 miliarde de euro și a semnat 42.000 de contracte de finanțare cu beneficiarii proiectelor de investiții, în valoarea totală de 2,8 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile.
Valoarea totală a plăților efectuate de AFIR până la acest moment se ridică la peste 2,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție de 30% din alocarea de 8,12 miliarde de euro a Uniunii Europene disponibilă până la finele anului 2023.
În total, valoarea plăților efectuate de OJFIR Satu Mare este de 22 milioane euro. Numărul contractelor încheiate este de 292, în valoare de 15.164.929 euro.
Cele mai multe solicitări de finanțare primite on-line de către AFIR în anul 2017 sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1, AFIR a primit peste 6.170 cereri de finanțare în valoare de 252 milioane de euro și a semnat contracte de finanțare însumând 292 milioane de euro (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe). Valoarea plăților transferate către tinerii fermieri în acest an este de aproximativ 223 milioane de euro.
Prin intermediul sM 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, s-a reușit stabilirea unui număr de 156 tineri fermieri în județul nostru.
Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, AFIR a primit numai în acest an, 5.813 cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 87 de milioane de euro. Valoarea contractelor încheiate cu beneficiarii este de 49 milioane de euro. Plățile efectuate de către AFIR pentru dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de circa 48 milioane de euro.