Primul apel la numarul 112, la ora 03:03 anunța un incendiu de proportii la o casă de locuit din localitatea Valea Vinului.
La fața locului s-au deplasat 14 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Până la sosirea forțelor profesioniste, pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Valea Vinului au acționat cu echipamentele din dotare pentru limitarea incendiului.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la o anexă gospodarească, de la care a izbucnit incendiul, la garajul lipit de aceasta si acoperișul casei aflată in imediata apropiere. Intervenția s-a dovedit a fi una dificilă și de lungă durată, din cauza cantității mari de material combustibil (lemn) existentă în partea superioară a construcției, respectiv în structura acoperișului celor trei constructii. Pompierii au luptat cu flăcările timp de 3 ore și 10 de minute, încercând să împiedice propagarea incendiului în interiorul imobilului.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat faptul că incendiul a izbucnit la anexa in care era instalată centrala termică, din cauza amplasării necorespunzatoare a coșului de fum, respectiv a neprotejării termice a acestuia față de materialele combustibile din structura acoperisului. Incendiul s-a extins cu repeziciune la garajul alipit de anexă si apoi la casa de locuit.
În urma evenimentului au ars in totalitate elementele din lemn din structura acoperișurilor celor trei construcții, s-a degradat tavanul, mobilierul din trei incăperi și centrala termică.
Cel de-al doilea apel, la ora 03:38, anunța izbucnirea unui incendiu la o magazine de lemne aflată pe raza municipiului Satu Mare (str. Anghel Saligny).
La fața locului s-au deplasat 7 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, care au actionat prompt pentru limitarea și stingerea incendiului, astfel incat acesta nu s-a propagate la vecinatați.
Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost depozitarea cenusii și a jarului fără respectarea distanțelor corespunzatoare față de materiale combustibile. În urma evenimentului au ars: magazia de lemne, aproximativ 4 m³ de lemn și 10 saci de rumegus.
Din fericire, in niciuna dintre cele două situații nu au existat victime.