Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Săcășeni au fost sesizați, în data de 25 iunie, de către un bărbat, de 49 de ani, din Tășnad, despre faptul că, în perioada 5-24 iunie, persoane necunoscute i-ar fi sustras de pe pășune, opt ovine.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana care a sustras ovinele, acesta fiind un tânăr, de 20 de ani, din Tășnad.Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.