Un echipaj al Poliției Locale a fost solicitat să intervină pe b-dul Cloșca din municipiul Satu Mare pentru a potoli șase tineri care făceau scandal. Pentru că unul dintre tineri a devenit agitat atunci când oamenii legii au sosit la fața locului, polițiștii locali i-au efectuat un control corporal. Astfel, polițiștii locali au găsit asupra lui Tony L., 18 ani, un plic cu marijuana.
Acesta a declarat că a cumpărat marijuana pe Aleea Târnavei, de la o persoană necunoscută.