pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Țigări ascunse în podeaua unei mașini, descoperite la Halmeu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat aproape 3.000 pachete cu țigări, ascunse într-un spațiu special amenajat în podeaua unui autoturism.

În data de 6 august, în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, Alexandru B., în vârstă de 60 de ani, cetățean român, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în România.

Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 2.950 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.Țigările, în valoare de peste 13.200 lei, au fost reținute în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar autoturismul a fost indisponibilizat deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.De asemenea, cetățeanul român a fost sancționat contravențional, de către autoritățile vamale, cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii