Un accident rutier s-a produs în urmă cu câteva minute în localitatea Odoreu. În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. La fața locului se află în aceste momente echipaje ale poliției și un echipaj SMURD.
Din cercetările efectuate la fața locului de polițiști, rezultă că un șofer, în vârstă de 21 ani, din Odoreu, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de depășire intrând în coliziune cu o autoutilitară care era staționată pe partea dreaptă a părții carosabile. În urma impactului, șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 67 ani, din Mărtinești, și un pasager, au fost transportați la spital cu răni ușoare. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările, urmând să stabilescă cine se face vinovat de producerea accidentului, nefiind exclusă varianta culpei comune.