La data de 12 octombrie, polițiștii Secției Poliție Rurală Petrești au depistat în trafic pe raza localității Petrești o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Bârsana, județul Maramureș, care transporta aproximativ 30 de suine.
În urma efectuării controlului, polițiștii au constatat că persoana de la volan nu deține documente de proveniență a animalelor transportate.
Astfel, au fost anunțați specialiști din cadrul D.S.V.S.A. care s-au deplasat la fața locului și au dispus ridicarea suinelor în vederea incinerării iar polițiștii l-au sancționat pe conducătorul auto cu amendă contravențională în valoare de 2 700 de lei.