pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Stimulente financiare pentru angajații spitalelor din județ

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prin intermediul unor proiecte de hotărâre votate de consilierii județeni vor fi acordate stimulente financiare, pe anul 2018, angajaților din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare (92.000 lei), Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare (12.000 lei) și Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș (22.000 lei).

De acești bani va beneficia personalul de specialitate din cadrul acestor unități sanitare: economiști, juriști, biologi, farmaciști, informaticieni, statisticieni și registratori medicali. Aceste categorii de personal nu au beneficiat în cursul anului 2018 de măriri salariale, nici prin intermediul noii legi a salarizării unitar, nici prin majorările salariale din sistemul sanitar. Aceste stimulente financiare vor fi asigurate din veniturile proprii ale unităților spitalicești.

Alte proiecte de hotărâre care au primit votul consilierilor vizează modificarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al DGASPC și aprobarea componenței Colegiului Director al aceleiași instituții.

Consilierii și-au dat girul și pentru preluarea în domeniul public al Judeţului Satu Mare şi darea în administrare către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Someş” al Judeţului Satu Mare a imobilului – teren situat în Municipiul Satu Mare, str. Titu Maiorescu nr. 25, în vederea realizării unor obiective de interes județean.

De asemenea, prin aprobarea proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” consilierii județeni și-au dat acordul pentru cofinanțarea unui proiect care prevede reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali. Bugetul aferent DGASPC Satu Mare este de 56.353.766 lei, din care 1.127.082 lei reprezintă cofinanţarea (2% din valoarea eligibilă aferentă DGASPC).

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii