Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, bătrânul a ajuns sub roțile unei mașini din cauza neatenției șoferului care a efectuat manevre de întoarcere a mașinii. Cei doi se aflau în curtea unui bloc situat în cartierul Carpați I.
La fața locului a intervenit un echipaj al Ambulanței care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.