Duminică, 10 martie, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul român Andrei C., în vârstă de 32 de ani, din județul Satu Mare.
Acesta conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare franceze.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca “bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale”, cu mențiunea înșelăciune, alertă introdusă de autorităţile din Polonia în data de 14 decembrie 2009.
Autovehiculul în valoare de aproximativ 24.000 lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.