pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Record de viteză pe centura Careiului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Oradea, a fost filmat și înregistrat de aparatul radar de Polițiștii Biroului Rutier Carei rulând cu o viteză de 197 km/h, pe Varianta de Ocolire a municipiului Carei.

Polițiștii l-au “premiat” pe șofer cu o amendă contravențională de 1305 lei și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, întrucât limita maximă de viteză admisă pe acel tronson de drum este de 90 km/h.

De asemenea, peste 50 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în acest final de săptămână 15 – 17 martie, în cadrul unor acțiuni de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, desfășurate pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care de asemenea, au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 97.000 de lei.

Astfel, în perioada 15 – 17 martie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au vizat în principal respectarea regimului de viteză de către conducătorii auto și folosirea centurii de siguranță și a mijloacelor de fixare omologate.

Cu această ocazie, au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 97.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 51 de conducători auto și au ridicat 5 certificate de înmatriculare.
Dintre permisele reținute, 44 au fost ridicate de polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare, în acest weekend, pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii