În prezent, în Vama Petea este cod roșu, timpul de așteptare pe sensul de ieșire din țară pentru camioane este de 250 minute, iar în Vama Halmeu este cod galben, timpul de așteptare fiind de aproximativ 30 minute. Traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în ”condiţii normale”, în Vama Petea, atât la ieșire, cât și la intrarea timpul de așteptare este de aproximativ 30 minute.
În acest sens, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.
Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.
La frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română ţine legătura cu autorităţile ungare în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.
De la ridicarea restricţiilor (începând cu 22.04.2019, ora 23.00), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 5.200 de automarfare, din care aproximativ 3.800 pe sensul de ieşire din ţară. Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.
Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la graniţa cu Ungaria (P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Nădlac, PTF Turnu, P.T.F. Vărşand, P.T.F. Borş, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.