Farmecul deosebit este dat atât de semnificația religioasă – întotdeauna mai există o șansă de mântuire – cât și de tradiții.
Ultima săptămână a Postului Paștelui este cea mai importantă perioadă în care toți ne pregătim atât sufletul, cât și casa și hainele noi de sărbătoare.
Asta au simțit și polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare când s-au alăturat campaniei „Îmbracă un copil de Paști! În haine noi!” inițiată de Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, din municipiul Satu Mare.
Astfel, polițiștii sătmăreni au ajutat copiii din cadrul familiilor nevoiașe care trăiesc în condiții grele, de la sate, pentru a participa la Sfânta Slujbă de Înviere în haine noi de sărbătoare.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare urează tuturor cetățenilor ca Lumina Sfintei Învieri să le aducă bucurie, speranță și pace în suflet!