pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Marți, 14 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au identificat persoana care, în cursul lunilor februarie, respectiv martie a.c., ar fi săvârșit trei infracțiuni de furt calificat, toate pe raza municipiului.

La data de 22 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Satu Mare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

În cursul zilei de astăzi, 7 iulie, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, față de tânărul de 29 ani din localitatea Coca, cercetat pentru  săvârșirea săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului,
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MAN COSMIN VASILE, la data faptelor agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită și trafic de influență.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat preventiv de către judecătorul

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii