davis banner

Prin programul național PNRR, Primăria Ardud a obținut o finanțare de peste două milioane de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii digitale la nivel local. 

Ministerul Educației a publicat harta interactivă cu cele 2.538 de proiecte prin care școlile vor primi finanțare prin PNRR de peste 1 miliard de euro pentru mobilier, laboratoare de științe, informatică sau cabinete școlare. 

Proiectul „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor" a fost aprobat pentru finanțare prin PNRR.  

Având în vedere noua structură a Guvernului s-au restabilit atribuțiile secretarilor de stat, iar Valer Beșeni se va ocupa de Planul Național de Redresare și Reziliență pe mediu.

Primăria Carei a depus un proiect în valoare de 14,48 milioane lei (aproximativ 2,5 milioane euro) pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu cu laboratoarelor de informatică, respectiv a claselor cu mobilier și materiale didactice moderne. Proiectul a fost depus spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pe componenta C3, managementul deșeurilor, prin programul național PNRR, primarul orașului Ardud Ovidiu Duma a semnat contractul de finanțare care prevede instalarea a trei insulele ecologice digitalizate pe raza orașului Ardud. 

Consiliul Județean Satu Mare a aprobat marți, în cadrul ședinței de îndată, proiectul de modernizare a învățământului special din județ și a unei unități școlare conexe, cu ajutorul fondurilor europene. 

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a lansat, în această primăvară, o acțiune de promovare, la nivel național, a Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat în această primăvară o acțiune de promovare, la nivel național, a Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

O delegație a liberalilor sătmăreni, în frunte cu deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene și secretarul de stat Cristian Valer Beșeni, secretar general PNL Satu Mare s-a aflat la București în vederea definitivării unor importante proiecte de finanțare, precum și pentru a se informa despre posibilitățile de accesare a unor fonduri de investiții din surse naționale și europene. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii