pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ca urmare a protestului fermierilor şi transportatorilor, traficul se desfăşoară cu dificultate pe DN1C, fiind afectat tranzitul transfrontalier numai pentru automarfare, prin PTF Halmeu (frontiera cu Ucraina), sens în care efective din cadrul Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Române și Jandarmeriei acţionează în teren, în sistem integrat, pentru gestionarea situaţiei.

Aproximativ 1.000 de cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar protestează în aceste momente în fața Prefecturii Satu Mare.

Miercuri, 27 ianuarie 2021, între orele 10:00 - 12:00, grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din zona de competenţă teritorială a Curții de Apel Oradea și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și structurile Teritoriale ale DIICOT și DNA, vor protesta în faţa Prefecturilor din Oradea şi Satu Mare,alături de lucrătorii din cadrul MJ - ANP - Penitenciarul Oradea, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Bihor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Poliția Municipiului Oradea și Poliția Locală.

Tribunalul Satu Mare este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice şi mass-mediei faptul că, luând act cu îngrijorare de recentele declarații publice referitoare la proiectele legislative de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor.

La un an de la violenţele jandarmilor de la protestul diasporei, pe Facebook este anunţat un nou miting pentru 10 august.

”Alo, 112? Sunt Alexandra și vreau să trăiesc!”. Acesta a fost sloganul unui protest organizat în această seară în Piața 25 Octombrie din Satu Mare.

Sătmărenii au ieșit din nou în stradă pentru a protesta față de Ordonanța de Urgență a Guvernului 7 (OUG 7), care modifică legile justiției.

Aproape 100 de sătmăreni au ieșit în această seară, în centrul nou al municipiului Satu Mare, pentru a protesta împotriva ordonanței de urgență care modifică legile justiției. La protest au participat și membrii USR.

USR Satu Mare a anunţat că se alătură protestatarilor duminică, 24 februarie, în Pasajul Corneliu Coposu din municipiu.

Aproximativ 20 de sătmăreni au răspuns prezent la mitingul de susținere pentru fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, organizat de comunitățile Sătmarul Civic și Corupția Ucide. Punctul de întâlnire a fost Pasajul Corneliu Coposu.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii