”Suntem pregătiți cu o nouă autospecială de intervenție pentru salvarea de vieți omenești în cazul unor accidente în zona montană. Noua autoutilitară a intrat în dotarea Salvamont Satu Mare și dispune de toate echipamentele și dispozitivele necesare acordării primului ajutor și transportului victimelor. Vehiculul se poate deplasa pe terenuri accidentate, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate. Autospeciala a fost achiziționată cu fonduri europene, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a transmis Consiliul Județean Satu Mare.
Caracteristicile principale ale autospecialei sunt deplasarea rapidă, deplasare pe terenuri accidentate, transportul personalului propriu, acordarea primului ajutor calificat şi transportul victimelor.
Autospeciala corespunde unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate.