Afluxul de la vămile din vestul României ar putea fi redus de vecinii maghiari. Guvernul din Ungaria a decretat miercuri stare de pericol, iar printre măsurile dispuse se află şi interdicţia de intrare în ţară a ctățenilor străini care vin dinspre Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Așadar, românii care vin din Italia şi vor să tranziteze Ungaria în drum spre casă vor fi întorși din drum.
Cozile de mașini se întind pe câteva sute de metri, până la ieșirea din Petea, iar timpii de aşteptare, chiar în aceste momente, ora 11,00, sunt de peste 60 de minute, zona fiind marcată roşu, potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au depistat trei cetăţeni români care intenţionau să îl ajute pe un cetățean pakistanez să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, plata unei contribuții financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești din străinătate.